Arhive etichete: bani

Unde greșesc cei care pun bani deoparte și de ce nu vor ajunge niciodată bogați

          De câte ori ai auzit că pentru a ajunge bogat trebuie să economisești?

          Eu am auzit-o de foarte multe ori și ceea ce pot să îți spun sigur este că nu ai nici o șansă să devii bogat punând în fiecare lună ceva deoparte dintr-un salariu „românesc”.

          Hai să luăm un exemplu și să presupunem că pui în fiecare lună deoparte 300 de lei ( unii mai mult, alții mai puțin ). Într-un an de zile ai 3600 de lei, cât să îți faci un concediu dar nici decum să te numești bogat. CITESTE ARTICOLUL

Cum sa atragi succesul in viata ta

          Sunt multi cei care ma intreaba „Cum sa ma redescopar pe mine, cum sa am o relatie de cuplu implinita, cum sa imi indeplinesc visurile sau cum sa am mai multi bani? s.a.”

          Cu totii ne-am dori o pastila magica care sa ne rezolve problemele instant, care sa ne faca dintr-o data bogati, fericiti si traindu-ne viata visurilor noastre.

          Adevarul este ca se poate sa ai tot ceea ce-ti doresti, insa problemele pe care le ai acum in viata nu vor disparea la fel ca durerea de cap de la o simpla pastila. CITESTE ARTICOLUL

De ce vei ramane toata viata sarac, singur si necajit

         Undeva prin 2012, eram in Timisoara pe scena evenimentului „De la obiectiv la rezultat” in fata a peste 300 de oameni. Andy Szekely,cel care sustinea acel training, mi-a oferit drept CADOU, in fata tuturor, cursul online FOCUS in valoare totala de 1200 de euro.

         Programul respectiv costa 120 de euro si eu am primit 10 astfel de cursuri. Eram foarte bucuros pentru acesti bani sub forma de cursuri, mai ales ca nu aveam bani in acel moment. Tot ceea ce trebuia sa fac era sa il vand, iar colac peste pupaza, cursul se vindea ca painea calda. CITESTE ARTICOLUL

„MARELE SECRET” al succesului

         Te-ai saturat de dezvoltare personala pe hartie si de tote secretele succesului vandute doar pentru a-ti da seama ca nici de aceasta data nu a functionat. Stiu.

         Dupa toate aceste nereusite te intrebi daca chiar exista acea afacere minunata, acea relatie implinita si acel stil de viata pe care-l visezi. Vrei sa stii adevarul?

         Exista pana la urma acel secret care sa te conduca la toate cele de mai sus? Daca da, de ce toate cele prezentate de oamenii care au dobandit acele lucruri nu functioneaza? CITESTE ARTICOLUL

Ce drum alegi, banii sau hobby-urile?

         Te-ai aflat vreodata in situatia de a alege sa faci ce-ti place sau sa faci bani, sa urmezi drumul independentei financiare?

         Vreau sa te ajut sa intelegi tot ceea ce implica alegerea oricarui drum din cele de mai sus pentru a sti pe viitor ce sa alegi sau, daca ai ales deja, sa stii daca merita sa mergi mai departe sau nu.

         Eu am mers pe ambele drumuri si iti pot spune ca fiecare din ele au avantaje si dezavantaje asa ca hai sa vedem impreuna ce drum e mai bun pentru tine: CITESTE ARTICOLUL